De unde ar putea veni următoarea criză financiară

De unde ar putea veni următoarea criză financiară
Publicat: 25/10/2016, 10:55
Actualizat: 18/08/2017, 19:44
Fondul Monetar Internațional pare să fi prezentat corect ceea ce se întâmplă în ultimul său raport emis în octombrie. Raportul nu trage un semnal de alarmă, însă creionează motive de îngrijorare. Riscurile pe termen scurt s-au atenuat, spune FMI, indicând redresarea prețurilor materiilor prime, care ajută unele piețe emergente cheie, cât și perspectiva unor politici monetare mai relaxate pe piețele dezvoltate.
Însă, arată FMI, „riscurile pe termen mediu continuă să crească”. Fondul citează climatul politic agitat, instituții financiare fragile pe piețele dezvoltate și datorii corporate ridicate pe piețele emergente, scrie Ziarul Financiar.
Riscurile se pot intensifica pe o perioadă înainte de a declanșa o criză. Ceea ce este sigur este că datoria, factorul declanșator al aproape tuturor crizelor financiare, este în creștere rapidă.
La 225% din PIB-ul mondial, datoria combinată publică șI privată din afara sectorului financiar „se situează în prezent la un maxim istoric”, spune FMI.
Băncile lumii sunt în cea mai mare parte mai solide acum decât erau în pragul ultimei crize financiare, însă există excepții importante, cum ar fi Deutsche Bank și băncile Italiei.
În SUA de asemenea investitorii nu par să considere marile bănci drept mai sigure acum decât înaintea ultimei crize, potrivit unui raport emis de fostul șef al Trezoreriei americane Larry Summers și Natasha Sarin, o absolventă de Harvard. Prețurile acțiunilor marilor bănci americane sunt scăzute, ceea ce sugerează că într-o criză acestora le-ar fi dificil să-și plătească datoriile prin lichidare de active.
Dobânzile ultramici complică și mai mult situația băncilor.
Și totuși, indiferent de presiunile suferite de băncile convenționale, acestea constituie probabil un risc mai redus decât sistemul bancar din umbră, spune Vincent Reinhart, economist-șef la Standish, divizie a BNY Mellon.
Însă China reprezintă poate cea mai de temut sursă de risc. Expansiunea acesteia a fost generată de o creștere rapidă, nesustenabilă, a creditării companiilor și gospodăriilor, potrivit lui Tom Orlik, economist Bloomberg Intelligence.
Băncile chineze reprezintă „cel mai mare risc, un posibil detonator”, spune Samuel Malone, de la Moody”s Analytics. Sistemul bancar din umbră al Chinei este uriaș și slab înțeles, iar pierderile pe care le-ar putea suferi acesta ar putea fi transmise rapid către băncile convenționale.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea